Magie...magie

MM,
un subiect inepuizabil si mereu nou...cel putin pentru mine.
Constat, mereu surprins ca aflu de cate o noua forma de magie. Despre magia haosului auzisem...la inceput din jocurile pe care fiu-meu le joaca cu mult sarg . Nu mica mi-a fost mirarea cand am constatat ca, pe net, chiar exista grupuri care se ocupa si exista o intreaga filozofie despre ea. Apoi despre magia naturii, necromatie, etc., toate au fani. Una dintre descoperirile mele recente a fos magia angelica. Nu stiu de ce dar eu rezonez la cuvantul angelic ca la ceva extrem de delicat si eteric, ceva absolut bun si de aceea nu ma simt deloc in largul meu in acest domeniu (nu sunt eu chiar atat de aproaoe de Polul Bunatatii ). Am fost extrem de surprind citind recent aparuta carte a lui Coelho "Jurnalul unui mag" sa aflu detalii despre magia crestina cu meditatii, invocatii si tot tacamul. Sincer, eu credeam ca deviza crestinismului este NO MAGIC si poate de aici uimirea. Despre magia medievala aflu, spre rusinea mea, acum. Promit sa ma documentez insa. . Si, ca o confirmare a faptului ca never say never, primul meu contact cu magia draconica (Rowena, poate iti aduci aminte ca tu mi-ai dat un link demuuuuuult de tot) m-a amuzat. Ma si vedeam intr-o lume cu dragoni gen Heroes Dar... uite ca se poate, nu mai imi e asa de straina acest gen de magie. Ea chiar poate fi practicata. Inca nu stiu daca se incadreaza in vreo categorie (gen magia naturii, haosului etc) dar chiar conteaza?
Cred ca majoriatea acestor forme de magie au infrastructura apropiata, bazata pe ceremonial, meditatie si invocatii. Diferentele cred ca se refera mai ales la domeniul de energii care se invoca. Desi, ca si in wicca, si in magia angelica si in cea draconica si , din nou surprins in cea descrisa de Coelho sub titlu de RAM se invoca Gardienii celor 4 Turnuri, se ridica Cercuri, etc. Si de aici o intrebare: oare a existat candva o forma unica, primordiala a magiei de unde au derivat toate? Stie cineva ceva despre o forma ancestrala de magie?
Si tot eu cred ca, pana la urma, indiferent de cum ii spunem, magia nu e decat o forma de concentrare si de manipulare a energiei. O energie pe care cu totii o avem si probabil cei mai multi dintre noi o manipuleaza fara ca macar sa ii treaca prin cap sa o denumeasca magie. Doar ca, probabil ca si in muzica sau arta in general, unii sunt " mai apropiat " de filonul energetic, sau poate au niste " porti" mai deschise decat altii. Cine stie?
BB,
JL

picard_1602 a scris:

MM,
Una dintre descoperirile mele recente a fos magia angelica.

se bazeaza pe invocatii si rugaciuni adresate ingerilor? Domeniul ma atrage foarte tare si tocmai ce l-am descoperit si eu..asa ca vreau sa verific daca am inteles bine la ce se refera.

picard_1602 a scris:

Cred ca majoriatea acestor forme de magie au infrastructura apropiata, bazata pe ceremonial, meditatie si invocatii. Diferentele cred ca se refera mai ales la domeniul de energii care se invoca. Desi, ca si in wicca, si in magia angelica si in cea draconica si , din nou surprins in cea descrisa de Coelho sub titlu de RAM se invoca Gardienii celor 4 Turnuri, se ridica Cercuri, etc. Si de aici o intrebare: oare a existat candva o forma unica, primordiala a magiei de unde au derivat toate? Stie cineva ceva despre o forma ancestrala de magie?

Daca e sa credem in ceea ce spun legendele, s-ar putea ca diferitele tipuri de magie sa aiba o sursa unica. De exemplu celtii spun ca au invatat magia in 4 mari orase din Nordul Lumii (numai ca asta ma face sa ma gandesc la cele 4 turnuri si Hiperboreea...ca simboluri, tocmai a lumii angelice . Ei mai spun ca au invatat terapiile de la zane (entitati astrale) si ca spiritele naturii ne ajuta sa ne purificam gandurile si sufletul, de aceea fratia cu natura e indispensabila si e bine sa petrecei cat mai mult timp in aer liber, in natura. In diferitele mitologii se spune ca Zeii i-au invatat pe oameni magia (ceea ce e cam acelasi lucru ca mai sus)...asa ca eu cerd ca intr-adevar la inceputuri trebuie sa fi fost un izvor comun de la care cu totii am luat apa. Doar ca apa ia forma vasului in care o pui...ea ramane aceeasi si la fel de buna, doar ca poate lua forme diferite .

BB!
Rowenna

PS: am sa-ti raspund la intrebarea cu magia medievala la noa categorie ce trateaza evul mediu

MM!

picard_1602 a scris:

Cred ca majoriatea acestor forme de magie au infrastructura apropiata, bazata pe ceremonial, meditatie si invocatii. Diferentele cred ca se refera mai ales la domeniul de energii care se invoca. Desi, ca si in wicca, si in magia angelica si in cea draconica si , din nou surprins in cea descrisa de Coelho sub titlu de RAM se invoca Gardienii celor 4 Turnuri, se ridica Cercuri, etc. Si de aici o intrebare: oare a existat candva o forma unica, primordiala a magiei de unde au derivat toate? Stie cineva ceva despre o forma ancestrala de magie?

E f interesant ce spui tu si e o chestiune care pe mine ma fascineaza:).
Eu cred ca magia a existat de cand lumea, cel putin anumite forme de practica magico-religioasa... Nu stiu daca putem spune ca a existat candva o forma unica, primordiala, a magiei, de unde au derivat toate, dar au existat niste patternuri/arhetipuri ale spiritualitatii umane, aparute incepand inca din momentul in care omul a inceput sa devina constient si sa atribuie semnificatii lumii din jur, si care au fost duse mai departe in timp, ca elemente proprii/specifice spiritului uman... Multi au incercat sa descopere punctul primordial de aparitie a religiei, si unii au considerat magia ca fiind prima forma de religie pe pamant, care ar fi evoluat apoi. Experienta sacrului este, insa, ceva inerent conditiei umane si in timpurile stravechi nu cred ca se putea vb de o diferentiere magie-religie, ci de niste forme de experimentare a sacrului. Este normal, deci, ca toate aceste forme de magie sa aiba o structura comuna, ce tine de experienta umana a sacrului.
Din momentul in care omul primitiv a adoptat pozitia verticala, el a avut o viziune cu totul noua asupra spatiului in care traia, iar acesta s-a lasat organizat si orientat in jurul lui, al corpului omenesc, adica al unui centru. Astfel cred ca a avut el pentru prima data constiinta directiei (4 directii orizontale proiectate pornind de la un ax central "sus-jos") si a spatiului orientat/organizat de jur imprejur(ul corpului omenesc). Cele patru puncte cardinale cred ca au (si au avut) importanta in majoritatea religiilor si a credintelor [(pana si popa m-a pus, nasha fiind la un botez, sa suflu si sa scuip in cele patru zari:); chiar daca spun ei "no magic", anumite elemente din ritualurile crestine sunt (sau ar trebui sa fie, ca nu bag mana in foc ca reusesc sa stapaneasca si tehnicile:) magie]. Ca sa nu mai vb de simbolistica cercului. Mai ales vechii pagani cred ca au inteles f bine simbolistica cercului si ideea de ciclicitate (sau, mai degraba, le-au simtit). Asa ca nu e de mirare ca peste tot cercul si punctele cardinale sa aiba o mare importanta. Popoarele traditional-arhaice isi construiesc toate locuinta, satul etc in jurul unui centru sau al unui ax, si orientat. Ritualul, in general, este un soi de recreare a lumii, altarul este lumea in mic, cercul - la fel, se repeta, din nou, crearea lumii de catre Zei.
Nu stiu cat de clar am reusit sa ma exprim:), dar, ca o concluzie, cred ca elementele de care vorbesti tu, structura comuna diverselor forme de magie/ritualuri, provin din elemente profund arhaice si specifice spiritului uman, comune, prin urmare, mai multor credinte/civilizatii.
Inca studiez si rumeg problema:).
BB,
Leija

MM (again ca azi ma da harnicia afara din casa )
Leija, tocmai mi-ai dat o idee: ar fi posibil ca, la inceput (oricare ar fi acela), omul sa fi fost deplin integrat in natura si, astfel, sa se poata identifica cu tot ce tine de aceasta: ciclul anotimpurilor, ciclul lunar, spiritele padurilor etc. Nu avea nevoie de termeni ca magie (nici nu cred ca putea avea astfel de notiuni), dar, era o fiinta magica. Incet incet, rupandu-se de legaturile cu natura, a pierdut din magia intrinseca. Si, ca tot ce pierzi, esti tentat sa dai denumiri, imagini, totul devine suprarealist in final. Crescand complexitatea limbajului, lucrurile simple au devenit din ce in ce mai greu de explicat.
Este posibil ca, de fapt, forma ancestrala a magiei era in perioada copilariei noastre ca specie.
Ce credeti?
BB,
JL

MM, Capitane:)

picard_1602 a scris:

Leija, tocmai mi-ai dat o idee: ar fi posibil ca, la inceput (oricare ar fi acela), omul sa fi fost deplin integrat in natura si, astfel, sa se poata identifica cu tot ce tine de aceasta: ciclul anotimpurilor, ciclul lunar, spiritele padurilor etc. Nu avea nevoie de termeni ca magie (nici nu cred ca putea avea astfel de notiuni), dar, era o fiinta magica. Incet incet, rupandu-se de legaturile cu natura, a pierdut din magia intrinseca. Si, ca tot ce pierzi, esti tentat sa dai denumiri, imagini, totul devine suprarealist in final. Crescand complexitatea limbajului, lucrurile simple au devenit din ce in ce mai greu de explicat.
Este posibil ca, de fapt, forma ancestrala a magiei era in perioada copilariei noastre ca specie.
Ce credeti?

Da, cam la asta ma gandeam si eu. Intr-adevar, omul in acele vremuri cred ca avea ceva care noi acuma am cam pierdut (de ce oare? )… Fiind una cu natura, magia se gasea in el, era ceva absolut pur si natural, neteoretizat si netehnicizat ca acuma (in sensul de tehnici magice, nu tehnica:). Noi acuma ne luptam sa dam jos acele bariere care ni s-au impus in decursul timpului, sa ne reprogramam, si sa regasim ce am pierdut: naturaletea, simtirea autentica. Noi ne chinuim sa invatam (sau sa ne reamintim – Platon parca spunea ca a invata inseamna a-ti aduce aminte; aici se potriveste) ceea ce probabil ca am avut in noi insine de la natura (si mai avem inca ceva acolo…). Pierzand asta, de aici teoretizarea, tehnicile etc.
“Sacrul” este un element in structura constiintei si nu un stadiu in istoria acestei constiinte spune Eliade (si altii). Ideea este ca patternuri ale sacrului s-au pastrat, elemente aparute inca din “copilaria” omenirii, in stadiul “natural” al ei. Ca oamenii de acum nu mai au poate simtirea originara care a dus la aparitia acestor patternuri… asta e alta poveste. Si asta poate pentru ca au fost fortati atata vreme sa isi impuna niste programe total contrare fiintei umane si a modului natural al acesteia de a percepe si trai sacrul, divinitatea si lumea in care traia. Ca sa il citez pe Cioran, “ca-i place ori nu lui Tertulian, sufletul este, in mod natural, pagan” (Tertulian sustinea ca sufletul omenesc este in mod natural crestin). Parerea mea este ca, prin impunerea de anumite conceptii crestine (nu ma refer la filosofia originara crestina), sufletul omenesc a fost de-a dreptul “schingiuit”, natura din el s-a incercat a fi ucisa [s-a incercat ca omul sa fie scos in afara naturii (“natura e pacatoasa”, “divinitatea se gaseste in afara naturii” etc etc) si, mai mult, sa o urasca]. Nu s-a reusit in totalitate, asta pt ca nu s-a putut, cred eu, datorita tocmai firii umane (de aici diversele preluari de elemente pagane de catre crestinism). Din fericire pt noi, pt ca, tot Cioran spune, “un crestinism prea pur ar fi instaurat negresit o schizofrenie universala”. Nu ma leg de crestinism (si, mai ales, nu de filosofia crestina; ci poate doar de “politica” bisericii sau a unor biserici crestine…), incerc sa privesc problema din punct de vedere pur psihologic. Psihologie a religiilor daca vreti:). Fie ca vor unii, fie ca nu, imi pare rau, dar omul este, psihologic vb, “naturaliter paganus”. 2000 de ani de programare au lasat insa, din nefericire, “sechele”, pe care, cei care le realizeaza, incearca sa le inlature acum. Altii o fac inconstient. Isi dau seama ca ceva nu e in regula, dar nu f clar; pipaie si dibuie in jurul lor pt “altceva”. Altii nici macar nu isi pun problema, isi continua masochismul. Unii au renuntat total (in aparenta de fapt), aceia care isi spun atei sau mai stiu cum, sau se revolta din chiar inima “problemei”, ramanand la fel de prinsi in ea insa (vezi satanistii; chiar si ateii, de fapt). Si as putea continua la nesfarsit, sunt atatea chestiuni implicate in istoria evolutiei problemelor spirituale ale umanitatii, incat… ma opresc aici:)
Cred ca, doar atunci, in “copilaria” omenirii, a putut exista acea forma de magie pura, naturala. N-am vrut sa deviez de la subiectul magie (poate asa pare), dar cred ca nu putem lua in considerare nici un fel de “cale” spirituala, fara a lua in considerare si nenumaratele aspecte implicate, care au dus la ceea ce avem acum.
Eu pastrez o nostalgie pt ce a fost… Nu stiu daca mai putem “reface” ce a fost sau daca acest lucru mai este posibil in societatea de azi… Sper insa:)
Sa ne facem viata cu adevarat magica!
Revenind la caile magice, cel mai aproape de sufletul meu este asa-numita “magie verde” sau “magie naturala”...
BB, Leija

Giorno

Se numeste magie ceea ce nu-i explicabil sau explicat prin logica. Magia s-a nascut cind omul a pierdut niste capacitati care pina la un moment dat erau normale. Cind au devnit rare au fost numite paranormale si au devenit magice.
Un sirop de tuse azi e un medicament banal, acum 500 de ani ar fi fost un elixir magic.
Poate ca magia nu exista prin ea insasi.

cugetare a la Carla